Olandezii ne adoptă maidanezii

Prin intermediul a două fundaţii, 100 de câini vagabonzi din Slatina pleacă în Ţara Lalelelor.Câinii fără stăpâni din Slatina, care se află în adăpostul fundaţiei „Prietenii noştri”, coordonată de Felicia şi Graţiela Ristea, au primit paşaport pentru Olanda. Ieri-dimineaţă, cinci dintre aceşti căţei norocoşi au fost întâmpinaţi deja, pe aeroportul din Amsterdam, de către noii lor stăpâni, care le vor asigura un trai
fără griji.

Maidanezii din România, ucişi fără milă, de multe ori chiar în adăposturi, înfometaţi sau alungaţi de oameni, nu ştiu să-şi ceară dreptul la viaţă, dar soarta le este hotărâtă acum de nişte oameni cu suflet, care luptă dezinteresat pentru binele lor.

Fundaţia olandeză „Dogs Adoption” a trimis acum câteva zile la adăpostul pentru câini maidanezi din Slatina, care se află în grija asociaţiei nonprofit „Prietenii noştri”, un camion plin cu hrană, cuşti, cădiţe şi jucării pentru căţei.

Peste 450 de animale abandonate s-au bucurat deja de mâncarea şi medicamentele trimise de olandezi, iar o sută dintre ele aşteaptă să plece în Olanda, deoarece vor fi date spre adopţie familiilor care doresc să le poarte de grijă.
De formalităţile legale gen tratamente, pa­şapoarte şi microcipări se ocupă membrii fundaţiei „Prietenii noştri”, care sunt sponsorizaţi şi de fundaţia italiană „Save the Dogs”. „Pe 9 septembrie 2007, am cunoscut-o la Milano, în timpul unei manifestaţii împotriva atrocităţilor comise asupra maidanezilor din România, pe Sara Turetta, preşedinta asociaţiei «Save the Dogs».

Prin intermediul Sarei, am luat legătura cu cei de la «Dogs Adoption» şi chiar de anul trecut am beneficiat de ajutorul lor. La scurt timp după ce am vorbit, olandezii au venit la Slatina şi au fost dezolaţi de atitudinea pe care o au românii faţă de animale. Au mai fost şi în alte adăposturi din ţară. Şi acolo au întâlnit câini maltrataţi ori înfometaţi”, a declarat Graţiela Ristea, în exclusivitate pentru „Adevărul verde”.


Adopţia câinilor, cu acte în regulă

Câinii care au luat drumul Olandei, spune Ristea, au nevoie de tot felul de hârtii. Cei care doresc să îngrijească animale fără stăpân, originare din România, iau legătura cu membrii fundaţiei olandeze, văd fotografii, îşi aleg un căţel şi îşi asumă aceleaşi responsabilităţi ca şi în cazul adopţiei unui copil.

Periodic, familiile adoptive sunt obligate, prin contractul pe care îl încheie cu fundaţia din România, să trimită poze cu animalul pe care l-au înfiat şi referinţe de la medicul veterinar din care să se constate starea de sănătate a acestuia.
Olandezii au de gând să investească sume importante în adăpostul din Slatina. Ei vor trimite în continuare hrană pentru animale, se vor îngriji ca maidanezilor să nu le lipsească nimic şi doresc o colaborare cu românii de la fundaţia „Prietenii noştri” în următorii zece ani.
„În curând, vom începe un program de educaţie a elevilor. Vom merge în şcoli şi-i vom învăţa pe copii că animalele trebuie iubite şi îngrijite, la fel ca oamenii, şi nu chinuite sau înfometate”, a mai spus Graţiela Ristea, care, alături de mama sa, Felicia Ristea, se luptă, în prezent, cu administraţia locală pentru a păstra custodia maidanezilor.

sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s