Armata “verde”

Al Gore a lansat în această săptămână o iniţiativă prin care încearcă să mobilizeze 10 milioane de voluntari care să pună presiune pe politicienii americani şi să-i determine să ia măsuri împotriva încălzirii globale. “Armata” ar fi de două ori mai numeroasă decât cea care a activat în anii ’60 pentru drepturile omului şi împotriva războiului din Vietnam.

 

După câştigarea, anul trecut, a Premiului Nobel pentru Pace, fostul vice­preşe­dinte american Al Gore îşi continuă lupta împotriva încălzirii globale. Dacă anul trecut a câştigat şi Premiul Oscar pentru documentarul său “An inconvenient truth” (“Un adevăr incomod”), în 2008, Al Gore vine cu un proiect nou: o organizaţie care să atragă atenţia asupra schimbărilor climatice şi să îi determine pe politicienii din fiecare ţară să acţioneze împotriva acestui feno­men ale cărui efecte devastatoare îşi fac deja simţită prezenţa. În următorii trei ani, Alianţa pentru Protejarea Climei, condusă de Al Gore, plănuieşte să cheltuiască aproximativ 300 de milioane de dolari pentru reclame tv şi online care să aducă subiectul climatic printre cele mai urgente teme de pe agenda politicienilor de peste ocean.

 

PRESIUNE. Wecansolveit.org (“putem să o rezolvăm”) are drept scop creşterea semnificativă a presiunii asupra viitorului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, astfel încât acesta să convingă Congresul de faptul că America trebuie să aibă cât mai repede o serie de legi privind limitele de emisii de gaze cu efect de seră. Viitorul preşedinte va trebui totodată, în opinia lui Gore, să revizuiască poziţia SUA în ceea ce priveşte Protocolul de la Kyoto şi, în acelaşi timp, să facă din America primul motor al viitorului tratat global de mediu. Al Gore şi-a propus să strângă alături de el nu mai puţin de 10 milioane de americani, de două ori mai mulţi decât s-au mobilizat în anii ’60 pentru a prostesta împotriva războiului din Vietnam.

 

Ambiţios

Activiştii de mediu din Statele Unite consideră campania fostului vicepreşedinte drept cea mai ambiţioasă acţiune de acest gen lansată vreodată peste ocean. Alianţa pentru Protejarea Climei beneficiază deja de suportul celor mai diverse organizaţii americane. Astfel, câteva zeci de organizaţii americane, de la cer­ce­taşi până la sindicatul oţela­rilor, şi-au declarat deja sprijinul necondiţionat pentru proiectul lui Al Gore. Fostul vicepre­şe­dinte democrat a declarat pentru cotidianul Washington Post că a decis să lanseze acest proiect pentru că se teme că actualii politicieni americani au neglijat foarte mult pachetul legislativ de măsuri împotriva schim­bări­lor climatice.

 

Carieră

Născut în 1948, Al Gore a intrat de tânăr în politică, fiind ales în Camera Reprezentanţilor (1977-1985) şi în Senatul american (1985-1993) din partea sta­tului Tennessee. Gore a devenit apoi al 45-lea vicepreşedinte american, făcând parte din echi­pa lui Bill Clinton. Gore a candidat în 2000 la alegerile prezindenţiale, pierzând într-un mod foarte controversat în faţa lui George W. Bush. După înfrân­ge­re, fostul vicepreşedinte s-a dedicat mai vechilor sale proiecte de mediu. În 2007, Gore a primit premiul Oscar pentru filmul său “An inconvenient truth”, a sprijinit concertele Live Earth şi a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Pace alături de reprezentanţii Comitetului ONU pentru Schimbări Climatice. Banii câştigaţi din aceste premii stau la baza actualei campanii.

sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s