Green Report: Romanii sunt ecologisti doar daca au ceva de castigat

Romanii sunt ecologisti numai daca au beneficii personale de pe urma protejarii mediului. Ei declara ca ar plati mai mult pentru produse nepoluante, insa, in practica, se dovedeste ca nu e chiar asa. Aceasta este concluzia primei cercetari sociale cantitative solicitate de Green Report privind teme de mediu din romania, realizata de Daedalus Consulting. VEZI SONDAJUL

„Oamenii isi doresc o abordare ecologica a vietii de zi cu zi, insa vor beneficii personale sau cel putin o constientizare care sa se traduca in stimulente sau facilitati. Dincolo de constientizare, aceste probleme trebuie asumate. Avem de-a face cu o atitudine mioritica: diferenta mare intre atitudine si comportament”, a explicat, pentru Green Report, Daniel Enescu, cercetator la Daedalus Consulting.

In privinta disponibilitatii romanilor de a plati pentru produse „verzi”, distingem alimentele organice crescute fara ingrasaminte chimice si pesticide, pentru care 73,1% dintre respondenti se declara dispusi de a plati mai mult. Procentul este atat de mare pentru motivul ca astfel de achizitii vizeaza in mod direct sanatatea, explica Enescu. Sub 50% ar plati mai mult pentru energie regenerabila (49,1%) sau pentru produse cu componente biodegradabile (36,3%). Procentul mediu care s-ar adauga pretului de cost actual al produselor este intre 10% si 14% pentru a consuma produse „verzi”. 30% dintre respondenti ar plati acest procent in plus pentru energie din surse regenerabile, 28,3% pentru produse biodegradabile si 25,8% pentru alimente organice.

Economiile la utilitatile domestice au ca principal motiv reducerea costurilor gospodariei, in procent covarsitor de 85,7%. Doar 13,1% ar face-o pentru protectia mediului inconjurator. Dintre utilitatile economisite, energia electrica se afla pe primul loc – cu 76,3% de respondenti care ar reduce consumul. Apa (59,3%) si caldura (56,3%) urmeaza electricitatii.

Dintre fenomenele cu impact asupra mediului inconjurator, romanii identifica aspecte ingrijoratoare legate de poluarea din atmosfera (84,3%), defrisarea padurilor (84,1%), alimentele modificate genetic (77,3%), poluarea industriala, seceta si inundat iile ori subtierea stratului de ozon (cu peste 72%). Acestea sunt fenomene cu impact direct asupra vietii de zi cu zi, iar subiectii le percep personal si profund. Epuizarea resurselor de combustibili fosili (55,7%), un fenomen suficient de indepartat in viitor, nu creeaza ingrijorare foarte mare.

Dintre activitatile de protejare a mediului inconjurator pe care le-au facut sau intentioneaza sa le faca romanii, pe primul loc se distinge intretinerea spatiului verde din fata blocului sau a casei, cu procente de 80,5%, activitati desfasurate in ultimul an, si 89,6% – activitati care se intentioneaza sa fie desfasurate in urmatoarele 12 luni. Urmeaza cumpararea de becuri economice (70,8% si 90,5% in urmatorul an), reducerea consumului de hartie prin reducerea tiparirii sau refolosirea paginilor deja scrise (65,1% si 82,6%), refolosirea pungilor din plastic (63,3% si 76,7%), utilizarea mijloacelor de transport in comun in detrimentul automobilului personal (62% si 65,9%), utilizarea de produse cu ambalaje returnabile (52,4% si 78,6%), plantarea de copaci si arbusti (48,9%, dar cu o dezirabilitate de 81,8% in urmatoarele 12 luni) si, in sfarsit, reciclarea hartiei si a sticlei, cu doar 38,9%. Reciclarea are cea mai mare dezirabilitate, romanii, declarativ, vor sa recicleze in proportie de 73%.

Cercetarea a fost realizata pe un numar total de 1.003 subiecti, cu o eroare de esantionare de +/- 3%. Interviurile au fost facute prin telefon asupra persoanelor cu varste cuprinse intre 18 si 65 de ani din mediul urban.

Intrebare UEBCampus: Tu cat de ecologist esti ?

sursa: Green Report

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s