Masdar, oraşul cu zero emisii poluante.

 

Capitala Emiratelor Arabe se implică în lupta pentru găsirea unor soluţii viabile în combaterea crizei energetice şi a încălzirii globale. 

Abu Dhabi, cel mai bogat oraş din lume, va construi Masdar, un oraş unde maşinile nu vor emite gaze cu efect de seră, iar deşeurile vor fi valorificate sută la sută.

Pe o suprafaţă de 6 kmp, oraşul Masdar va găzdui 50.000 de locuitori şi 1.500 de firme şi va primi, zilnic, 40.000 de navetişti.

La Masdar, sursele de energie vor fi regenerabile. Necesarul de apă va fi asigurat de o uzină de desalinizare a apei de mare alimentată de energia solară. Aproximativ 80 la sută din apă va fi reciclată, iar restul va fi utilizată la irigarea recoltelor.

În acest oraş „verde”, se va circula doar cu vehicule alimentate de baterii solare, dotate cu şase locuri. Proiectul costă 22 miliarde de dolari, iar lucrările, deja demarate, vor fi finalizate în 2016.

 

Arhitectura oraşului Masdar se va inspira din stilul arab tradiţional

 

Şase kilometri de deşert se vor transforma într-un nou model citadin, în care vor fi aplicate cele mai avansate tehnologii de combatere a poluării. Noul oraş va găzdui 50.000 de locuitori şi va primi, zilnic, 40.000 de navetişti

Abu Dhabi, cel mai mare producător de petrol din lume, va construi, în premieră mondială, un oraş fără poluare şi fără gunoaie, care se va numi Masdar.

Capitala Emiratelor Arabe, cel mai bogat oraş din lume, se implică în lupta pentru găsirea de soluţii viabile în combaterea crizei energetice şi a încălzirii globale. În acest scop, proiectului MASDAR i s-au alocat 22 miliarde de dolari, urmând ca până în 2016, într-o zonă din Abu Dhabi care astăzi este un deşert măturat de vântul fierbinte, să se ridice oraşul Masdar, primul oraş din lume în care întreaga activitate va fi orientată spre găsirea, utilizarea şi comercializarea soluţiilor energetice fără emisii de carbon.

Astfel, emiratul Abu Dhabi, în subsolul căruia se află o treime din rezerva de ţiţei a lumii, devine promotorul unui concept citadin care nu va folosi deloc combustibilii fosili.

Un oraş specializat

Pe o suprafaţă de 6 kmp, oraşul Masdar va găzdui 50.000 de locuitori şi 1.500 de firme şi va primi zilnic 40.000 de navetişti. Acestora li se vor adăuga studenţii universităţii ecologice care se va construi aici, Masdar Institute of Science and Technology (MIST), care va fi asistată de celebrul Massachusetts Institute of Technology (MIT). Masdar va fi un oraş specializat, ceea ce reprezintă un proiect citadin foarte rar, întâlnit doar la Novosibirsk, în Rusia, şi la Tsukuba, în Japonia.

În astfel de proiecte urbane, planificarea de nivel înalt, cercetarea ştiinţifică şi experimentarea celor mai avansate tehnologii coexistă cu spaţiul locuibil. La Masdar, acest spaţiu este conceput în cele mai atrăgătoare forme arhitectonice, ispirate din tradiţia locului şi înconjurate de vegetaţie.

Obiectivele proiectului Masdar sunt unice şi frizează imposibilul, prin capacitatea de a exclude orice formă de poluare şi de a genera energie, doar din surse regenerabile şi într-o cantitate mai mare decât necesarul propriu.

 

un minivagon electric nepoluant, pentru şase călători
Vehiculul oraşului Masdar: un minivagon electric nepoluant, …

Surse regenerabile de energie şi resurse 

La Masdar, sursele regenerabile de energie vor fi bazate, în principal, pe energia solară şi pe cea eoliană. O centrală solară va genera între 40 şi 60 megawaţi, iar un sistem suplimentar de module fotovoltaice solare care vor fi încorporate în acoperişuri şi pereţi va genera 130 de megawaţi. În afara oraşului, vor funcţiona turbine eoliene care vor produce 20 de megawaţi.

Energia geotermală va fi, de asemenea, utilizată.Necesarul de apă va fi asigurat de o uzină de desalinizare a apei de mare, alimentată de energie solară. Aproximativ 80% din apă va fi reciclată, iar restul va fi utilizată la irigarea recoltelor.

Gunoiul biologic va fi reciclat prin obţinerea compostului folosit la fertilizarea solurilor, iar cel care va fi incinerat va genera energie. Gunoiul industrial, precum plasticele şi metalele, va fi reciclat sau reutilizat.

 

Oraşul Masdar ia naştere în baza proiectului dezvoltat în complexul Canary Wharf din Londra, unul dintre cele mai evoluate concepte constructive din lume

Masdar, „un oraş de nota 10″ 

Proiectul Masdar se bazează pe conceptul de dezvoltare durabilă, definit prin îndeplinirea a 10 criterii.

Criteriile sunt următoarele: inexistenţa emisiilor de carbon; reciclarea totală a gunoiului; transport nepoluant; utilizarea de materiale locale şi care nu reprezintă resurse critice; asigurarea necesarului de hrană din plan local; asigurarea necesarului de resurse de apă; protejarea naturii şi a biodoversităţii; dezvoltarea culturii şi păstrarea tradiţiei; comerţ echitabil şi corect; asigurarea sănătăţii populaţiei şi a unei calităţi ridicate a vieţii.

Dacă va îndeplini toate aceste cerinţe, conform proiectului, Masdar va primi titlul de „One Planet Living Community”, pe care prestigioasele organizaţii din Marea Britanie, WWF şi BioRegional le acordă „oraşelor de nota 10″ la dezvoltare durabilă.

Performanţe constructive

Tehnologiile, materialele, arhitectura şi transporturile din oraşul Masdar vor deveni modele de performanţă care vor fi comercializate în întreaga lume.

Acesta este unul dintre cele mai importante obiective comerciale ale proiectului Masdar, prin care Abu Dhabi se situează în capul listei celor mai importanţi competitori de pe piaţa marilor producători de soluţii pentru problemele globale.

Arhitectură eficientă energetic

Printre proiectele arhitecturale de top din Masdar se află cel al sediului Companiei Masdar, unica clădire din Abu Dhabi „pozitiv energetic”, ceea ce înseamnă că îşi va autogenera energia într-o cantitate mai mare decât necesarul de consum. Clădirea va avea cel mai scăzut preţ la energie electrică pe metru pătrat, dintre clădirile de categorie A, în condiţii de deşert şi va fi gata în 2010.

Autorii proiectului sunt doi arhitecţi din Chicago, Adrian Smith şi Gordon Gill, câştigători ai unui concurs organizat la nivel mondial special pentru această clădire.

Ei au participat şi la construirea turnului televiziunii din Guangzhou, din China, primul „Zero energetic” din lume, care îşi generează energia în cantitate perfect egală cu nivelul său de consum.

Transport nepoluant

În Masdar, se va circula doar cu vehicule alimentate de baterii solare, dotate cu şase locuri, care pot fi oprite oriunde şi care vor transporta călătorii la destinaţie pe cel mai scurt drum posibil.Acest proiect de transport urban, denumit „Personal Rapid Transit System” (PRT), este conceput ca un transport electric pe şine şi va fi conectat cu reţeaua din Abu Dhabi, ajungând până în centrul capitalei.

Trebuie să regândim fundamental cum pot oraşele să conserve energia şi alte resurse. Noile tehnologii trebuie să fie larg aplicate şi este nevoie de noi modele citadine.
Dr. Sultan Al Jaber,
director executiv
al Abu Dhabi’s Masdar Initiative

 

Arhitecţii care vor imagina clădirile din Masdar au proiectat şi celebrul Sears Tower din Chicago

Obiectivul emisiilor, contestat 

Scepticii afirmă că obiectivul nivelului 0 al emisiilor de CO2 nu poate fi atins.

Argumentul principal al contestatarilor este apropierea Masdarului de Abu Dhabi, ale cărui emisii îl vor polua.

În replică, scepticilor li se cere să contribuie cu soluţii, pentru că nicio investiţie nu va fi precupeţită la Masdar pentru ca imposibilul să devină posibil.

Fiind cunoscut faptul că, pentru prima dată în istorie, omenirea consumă şi poluează cu 30% mai mult decât poate suporta Pământul, existenţa oraşului Masdar este total justificată, în opinia realizatorilor proiectului, tocmai prin faptul că va deveni o sursă (în limba arabă, „masdar” înseamnă sursă sau resursă) de soluţii eficiente la problemele planetei.

un reportaj de Adina Stefan , Adevarul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s