Welcome to Miserupia.

„Welcome to Miserupia! Bienvenue au Miserupia! Willkommen auf Miserupia! Bine ati venit in Miserupia! Informam calatorii nostrii ca la controlul vamal trebuie sa pre…” Asa ar suna o voce in aeroportul international al capitalei Miserupiei, Miserupesti; o voce miserupista de altfel, de functionara la menopauza, scunda, grasa si in pragul implinirii a 55 de ani. Dupa ce aud vocea aceasta, ma indrept ca tot calatorul spre vama sa-mi fie pusa stampila de intrare in tara. Ma intalnesc cu acelasi stereotip de angajat al Politiei, sictiritu’ cu salariu mediu pe economie care raspunde la salutul meu zambitor cu un ‘na ziua’ si-mi arunca pasaportul inapoi. Dupa ce-mi iau bagajul(in cazul in care chiar il gasesc intreg si neoperat de un sictirit cu 10 clase) si trec de controlul vamal, ma lovesc de un zid de oameni. Oameni care fac nota discordanta de atitudinea tarii. Nimeni din multimea aia e miserupist. Toti se agita, toti se imping sperand sa-si vada ruda/ele, sau pe cine asteapta ei. Defapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, nimeni din aeroportul ala, cu exceptia angajatilor nu e miserupist. Dupa ce scap de peretele de rude, ajungi la barajul de taximetristi care ma hartuiesc cu diverse oferte, toate la fel pentru a avea privilejul de a ma conduce ei in Miserupesti.

Odata intrat in oras, observ aceeasi diferenta dintre persoanele din aeroport. Angajatii statului sunt miserupisti. Toti. Restul populatiei e intr-o continua cursa nebuneasca. Dupa ce evit 2 accidente in cursul a 5 minute si ascult explicatiile taximetristului despre viata, sex, religie si minoritati ajung la destinatie. Acasa. Apartamentul tau din Calea Miserupismului. Acolo imi permit sa mi se rupa. Sa imi arunci valizele, sa ma dezbrac in chiloti sa aprind o tigara si sa urlu ‘MI SE RUPE DE TINE REALITATE INFECTA!’.
Dar nu ma va auzi nimeni. Vecinul de alaturi are o bagaboanta la el si o impresioneaza cu ultimele manele. Da, am vecini manelisti si boxele mele din pacate nu sunt indeajuns de puternice sa le acopere pe ale lui. Dar cui ii pasa? Mi se rupe, nu? Dorm. Visez cum nu mi se mai rupe si ma trezesc agitat, plin de transpiratie dar realizez ce s-a intamplat defapt si ma relaxez; ‘era doar un vis amice, aici iti permiti sa ti se rupa’.

E dimineata. Deschid calculatorul si citesc ziarele. Aceleasi subiecte. Turnatori, dosare, preoti, gropi, spagi. Cui ii pasa? Nimanui. Nimanui din administratia Miserupiei, desigur. Presedintele decide sa scoata dosarele preotilor si sportivilor. I se rupe de cele ale magistratilor de exemplu. Premierul cade cu motocicleta si se razboieste cu Presedintele. I se rupe de debandada din sistemele sanitar, judecatoresc sau educational. Copiii incep scoala. Profesorii fac greva. Ministrului i se rupe. UE, pentru ca, stimate cititor, Miserupia aspira la statutul de tara membra a Uniunii, face presiuni pentru eliminarea coruptiei din Administratie. Li se rupe. Sute de milioane se cheltuiesc pe Parlamentarii Miserupiei, prea multi si prea idioti pentru a face ceva. Sute de elevi pleaca in cautarea unor vieti mai bune din Miserupia. Li se rupe.

Ies pe strada. 8 dimineata. Ma duc la serviciu. Cu autobuzul astazi, sunt masochist, am lipsit ceva timp din tara si vreau sa-mi aduc aminte cum e sa fiu considerat un sac de cartofi nu un om, ceea ce nu am pretentia sa fiu considerat oricum. Trafic. Multi oameni nervosi si agitati care spera si ei sa ajunga unde au treaba(daca au treaba desigur, neluand in seama exponatele scapate de la Antipa care se plimba cu autobuzl doar pentru ca au bilete gratuite). Autobuzul plin. Soseaua plina. Nimanui nu i se mai rupe. Ba da! Politaiului din intersectie! E agent de 20 de ani, stie el cum trebuie sa se comporte cu cei din jurul lui, nu-i zice lui nimeni cum sa-si faca treaba. Este AGENT PRINCIPAL DE POLITIE! Nevasta-sa e o sictirita insa. Nu-l mai satisface de mult, prea mult timp. Are un amant. Agentul n-are amanta. Agentul are ceva mai tare: un fluier si un CHITANTIER. El e Dumnezeu pe Pamant. El si numai el tin universul in echilibru, desigur cu ajutorul chitantierului. Opreste un amarat cu o Dacie cu numar de Miseorman, plina ochi cu zarzavaturi si saci. N-a semnalizat cand a schimbat banda. Rollsul cu geamuri fumurii insa trece nestingherit pe langa ei, nerespectand culoarea semaforului, adica rosu. E chiar salutat de agent. Il stie doar, sunt buni prieteni. I se rupe.

Ajung la munca unde scarbit de cele 45 de minute care le-am facut din Calea Miserupismului la Piata Miserupitatii ma asez la calculator si imi fac treaba pana la 4 cand trebuie sa ma duc la Administratia Financiara sa platesc niste taxe. Acolo ma intampina aceeasi voce ce intampina calatorii in aeroport. Dumnezeule, asta ma urmareste imi zic. Dar ma insel. Este o alta functionara a statului. Nu ea ma urmareste. Miserupismul si sictirul ei. ‘Numele? Dea, dea, dea. ghiseul 2 si nu mai veniti la ore d-astea dom’le ca suntem si noi functionari publici ce dracu, tre sa ajungem si noi acasa, nu? TANTOOO ai vazut fata ce-a facut Maria Izabel aseara…’ Sictirita isi continua discutia. Te ignora.

Ajungi acasa. Aprinzi o tigare. Bei o bere. Te culci. In acordurile acelorlasi manele. Deja i le stii, te gandesti sa ii faci un program cu melodiile si intervalele orare in care le canta sa nu cumva sa uite ordinea. Maine o iei de la capat.

Salut, sunt Domnul X si sunt miserupist. Cetatean al Miserupiei. Asta scrie in pasaport defapt. Ca mine sunt multi altii. Eu iubesc Miserupia.

Un răspuns

  1. dragut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s